Floating through an endless dream – GWEN

April 27, 2022 1:39 pm Published by Leave your thoughts

5 mai – 11 iunie, 17:00 – 21:00

Ne este dificil să ne închipuim corect eternitatea, nu pentru că nu am ști cum să ne ducem nenumăratele zile, ci din cauză că ne aflăm în prinsoarea unei existențe mărginite, cea care în schimb dă valoare și celor mai neînsemnate momente. Imaginea unui vampir, a unui înger sau altă ființă nemuritoare, ne proiectează într-un fel de viață fără sfîrșit, o prelungire simbolică a ceea ce trăim. Formele pe care le dăm acestei existențe infinite sînt numeroase, iar una dintre cele mai cunoscute este chiar imaginea, a cărei definiție complicată ne tot scapă printre degete. Pictura a dus dintotdeauna soarta vampirilor, de la cele mai vechi exemple pînă astăzi și de la cele mai înșelătoare la cele mai departe de realitate. Există totuși vreo pictură să nu ne înșele?

Lucrările Emmei Bădulescu, care nu fac excepție, se pot caracteriza printr-o abordare fantomatică, dar frustă, în care contrastele cîteodată tari și tonurile mai degrabă întunecate au rolul de a atrage și cuceri privirea spectatorului, derutat apoi de caracterul lor evaziv. Cromaticile în care negrul apare frecvent, aproape fără excepție, trimit la lumea întunecată în care se manifestă vampirii, fantomele și alte himere, toate palide și lipsite de vigoare, ceea ce le pune la îndoială credibilitatea. Ușurimea aproape incorporală a unui vampir o regăsim deseori și la trupurile dansatorilor, mai ales ale interpreților de balet, ca un paradox al forței și transparenței. Vitalitatea și energia dansatorilor diluează corpul într-o substanță aproape abstractă, în timp ce vampirii își extrag vitalitatea din alte trupuri. Cadrele Emmei, deseori cu proporții aproape pătrate, claustrează personajele pe care le reprezintă, iar acestea la rîndul lor tind să le scape. Analogia cu sicriele din care ies în fiecare noapte înspăimîntătoarele arătări cu alură de nobili, vampirii, nu este greu de făcut. Desigur, este vorba de clișeele care s-au răspîndit fără întîrziere după ce Bram Stoker a publicat volumul Dracula în 1897, abundent în elemente gotice.

Surprinzător, la Emma Bădulescu vampirii apar foarte rar așa cum îi cunoaștem, locul lor fiind luat de personajele din cultura populară și din ceea ce multă vreme s-a numit literatură de mîna a doua, produse subculturale. Personajul Tintin din celebra serie de 24 de albume ale lui Hergé se află și el într-o zonă transgresivă, între literatură și film, așa cum este banda desenată în ansamblul ei, apoi între convenționalism și avangardă și de asemenea, între realism și literatura fantastică. Tintin prinde viață datorită personajelor din jurul lui, gravitînd ca niște sateliți și prin care personalitatea lui aproape plată capătă un puternic dramatism. Emma sesizează prin posturile dinamice ale acestui reporter fără familie și fără vîrstă acel aspect esențial al picturii care este iluzia. Portretul pe care i-l dăruiește Hergé lui Tintin, nimic mai mult decît un smiley face, devine memorabil printr-un detaliu excentric, o șuviță de păr ridicată de vînt peste frunte. Emma suflă și ea peste personajele ei cu o pensulă imediat după primele gesturi sau înainte ca vopseaua să se usuce, astfel încît imaginea realizată să nu rămînă prinsă în concretețea pe care i-ar da-o finisajele ulterioare. Atunci cînd unele detalii devin mai solide, forma capătă un aspect caricatural și se transformă cu ajutorul exagerărilor în mici transgresiuni. Comicul pune la îndoială teroarea și tensiunea așa cum imprecizia capătă valoarea unei dinamici proprii. Deloc întîmplător, motivul lumînării, recurent în multe dintre picturile Emmei Bădulescu marchează un teritoriu de fuziune între realitate și reprezentare și adaugă o emoție particulară fantomaticelor imagini pe care le semnează. Flăcările alungite și tremurate dau de înțeles că lumina plăpîndă pe care o degajă se poate stinge și în același timp că doar în prezența ei poți observa siluetele scăpărătoare ale unui bucătar alergînd, a unui Tintin într-o poziție de yoga el însuși ca o lumînare sau contururile unor animale ușor amenințătoare.

Tehnica picturală prin care sînt construite toate aceste imagini e prezentă și în lucrările de desen și teracotă și ar putea fi caracterizată simultan de o formă de vigoare și un aer ezitant, fremătător. Profilul emblematic al personajelor Emmei, clare prin caracterul ușor de recunoscut, devin plurivalente și ambigue datorită unor întreruperi stilistice care apropie picturilor ei elemente de bad painting, o alteritate prin care acestea se depărtează de rostul unor obiecte plăcute, al unor confecții realizate cu pricepere. Grija artistei se îndreaptă mai mult către o subliniere a unor emoții care aparțin locurilor comune, conjugate cu o dezagregare a acestora, și mai puțin către o definire exactă a narațiunilor posibile în care le-am putea distribui. Ideea de tranziție și transfer, ca bază comună a tuturor lucrărilor Emmei B. de pînă acum, este vizibilă și tematic, dar și la nivelul tehnicilor explorate. Teracotele sub forma unor abțibilduri, tăiate rapid și asimetric, colorate cu uleiuri și acrilice, se pot asambla în formule variate deoarece s-au dezlipit de orice fundal, iar bidimensionalitatea lor impune o plasare pe cvasi abstractă. Această calitate le așază, asemenea vampirilor, semi-literaturii și luminilor crepusculare, între pictură și obiect și mai departe, la limita pe care o găsim între artă și decor. 

Notele autoreferențiale, pe ici, pe colo foarte deslușite, susțin ca o pînză de păianjen sau chiar mai bine, ca o pînză pentru pictură intersecțiile și ciocnirile tuturor categoriilor menționate, de la ilustrație, la semn și emblemă sau de la legendă la experiență. Emma Bădulescu alias Gwen este în acest sens personajul propriilor ei creații artistice.

Sibi – Bogdan Teodorescu

Curator: Sibi – Bogdan Teodorescu

Coordonator de proiect: Cristiana Drăghici

Identitate vizuală: Studio Shentzu

Categorised in:

This post was written by Galeria Posibilă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *