Momente în timp
Cătălin Rulea

February 27, 2018 12:14 pm Published by Leave your thoughts

Săptămâna aceasta vă așteptăm la Momente în timp, o expoziție care face parte din proiectul Video Content – Indiscret social și prezintă lucrările video ale artistului și muzicianului Cătălin Rulea.

Pe 15 martie, la ora 19:00, deschiderea expoziției va fi realizată de Cătălin Gheorghe, conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Cătălin Gheorghe este curator al platformei educaționale de cercetare critică și producție artistică ‘Vector – studio de practici și dezbateri artistice’ și editor al seriei de publicații ‘Vector – cercetare critică în context’.
Instalația video-performativă realizată de Cătălin Rulea propune o analiză afectivă și o implicare critică în înțelegerea unor situații sociale precum modul de percepere a persoanelor fără adăpost, a celor care suferă de spectru autist, a celor care sunt implicați în evenimentele de bullying, a celor care consumă droguri, sunt dependenți de alcool sau practică prostituția, a celor care trăiesc paradoxul fericirii în precaritate sau a celor care constituie, în agonismul lor social, publicul. (extras din textul curatorial al lui Cătălin Gheorghe)

În cadrul expoziției, la Galeria Posibilă, vor avea loc următoarele conferințe:
16 martie, ora 19:00: Discursul public despre persoanele cu probleme de sănătate mintală, susținută de Estuar
*17 martie, ora 11:00: Portretul – o carte deschisa. Workshop pentru copii (vârsta 5 – 12 ani) cu participarea artistului Cătălin Rulea și a unui asistent social Salvati Copiii
22 martie, ora 19:00: Asistent social pe teren, susținută de Carusel
29 martie, ora 19:00: Jurnal de stradă, Shades Tours Vienna Live streaming, susținută de Samusocial; artist invitat Virginia Lupu

*Pentru programări la workshop-ul pentru copii, puteți suna la numărul 0741966801, de luni până vineri, în intervalul 10:00 – 17:00.

Program de vizitare al expoziției:
Joi – Sâmbătă 17.00-21.00
15.03 – 14.04.2018

Facebook event.
Proiect cultural co-finanţat de AFCN.

Categorised in:

This post was written by Galeria Posibilă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *